« Incetare CIM in Perioada de Proba | Incetare CIM cu Acordul Partilor »

Incetare CIM cu Demisie

vineri, 18 septembrie 2015 - postat de

CIM_6

Articolul cu care se efectueaza incetarea contractului individual de munca ca urmare a prezentarii unei demisii este Art. 81, alin. 1 din Lg. 53 / 2003 (Codul Muncii), care prevede ca: “Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz”.

In cazul in care salariatul doreste incetarea contractului individual de munca, acesta trebuie sa isi redacteze demisia in 2 exemplare si sa o inregistreze la registratura societatii sau sa o inmaneze Departamentului Resurse Umane. In lipsa unui astfel de departament, conducatorul societatii, la primirea demisiei, va mentiona pe ambele exemplare “Am luat la cunostinta”, le va semna si optional le va stampila. Spunem optional deoarece stampilarea documentelor nu mai este obligatorie conform prevederilor Ordonantei 17 din 15.07.2015.

Un exemplar al demisiei se preda salariatului, un exemplar se pastreaza la dosarul de personal.

Conform Art. 81, alin. 2, din Lg. 53 / 2003, daca angajatorul refuza inregistrarea demisiei, salariatul poate demonstra acest lucru prin orice mijloace de proba.

In urma prezentarii / inregistrarii demisiei, conform contractului de munca si a Art. 81, alin. 4 din Lg. 53 / 2003 (Codul Muncii), salariatul se afla in perioada de preaviz. Prima zi de preaviz este considerata ziua in care salariatul a inregistrat sau a inmanat demisia angajatorului.

Preavizul nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru functiile de executie, respectiv mai mare de 45 zile lucratoare pentru salariatii care au functii de conducere. In perioada de preaviz, salariatul este obligat sa se prezinte la serviciu si sa presteze munca pe care trebuie sa o desfasoare conform fisei postului.

Perioada de preaviz poate fi intrerupta in situatia in care, in aceasta perioada salariatul prezinta un certificat medical. Zilele de preaviz restante voi fi efectuate dupa terminarea certificatului medical.

Dupa ce salariatul a inregistrat demisa, angajatorul trebuie sa intocmeasca decizia de incetare, iar la data incetarii efective a contractului sa transmita informatia in REGES.

Articolul 81, alin. 1 se poate transforma in Art. 81, alin. 7 – “Demisie fara preaviz”, doar daca angajatorul renunta partial sau total la termenul de preaviz.

In situatia in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca, conform Art. 81, alin. 8, salariatul poate inceta contractul prin demisie fara preaviz.

De multe ori se face confuzie intre demisia fara preaviz si incetarea cu acordul partilor, salariatul formuland o cerere de incetare a contractului prin care “solicita demisia cu acordul partilor“. Acest lucru nu este corect, fiind combinate doua modalitati de incetare a contractului individual de munca ce presupun un tratament diferit:

  • demisia poate fi intocmita intotdeauna de salariat, care este obligat sa acorde preavizul mentionat in contractul individual de munca, iar angajatorul este obligat sa inregistreze demisia si sa dea curs solicitari salariatului;
  • notificarea de incetare cu acordul partilor poate fi intocmita fie de angajat, fie de angajator, iar cealalta parte trebuie sa fie de acord. Pentru incetarea contractului cu acordul partilor nici angajatul, nici angajatorul nu trebuie sa acorde o perioada de preaviz.