« Concediul de Crestere a Copilului – Ianuarie 2011 | Modificari Legislative – Mai 2015 »

Modificarea Contractului Individual de Munca

joi, 28 mai 2015 - postat de

Contract

Modificarea contractului individual de munca se poate face prin acordul partilor intre angajat si angajator si unilateral de catre angajator.

Conform Art. 41, alin. 1 si alin. 3 din Lg. 53 / 2003 – Codul Muncii, modificarea contractului prin acordul partilor se refera la oricare dintre urmatoarele elemente contractuale: durata contractului, locul muncii, felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de munca si timpul de odihna.

Acest lucru presupune intocmirea si semnarea unui Act Aditional (AA), care se incheie in termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii (Art. 17, alin. 5 din Lg. 53 / 2003).

Modificarea unilaterala de catre angajator a contractului individual de munca se poate face, conform Art. 42 din Lg. 53 / 2003 – Codul Muncii, asupra elementului ”locul muncii” prin delegare sau detasare si conform Art. 48 din Lg. 53 / 2003 – Codul Muncii, asupra elementelor ”locul si felul muncii” in cazuri de forta majora, ca sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului.

Modificarea unilaterala a contractului presupune intocmirea unei Decizii, care in functie de situatie poarta numele de decizie de delegare, de detasare, de sanctionare, etc.

Actele aditionale si deciziile de modificare a contractului individual de munca, indiferent de tipul si numele pe care il au (delegare, detasare, sanctionare, etc.) se intocmesc, se semneaza (angajat si angajator) si se stampileaza in 2 exemplare.
Un exemplar al documentului se preda salariatului, un exemplar se pastreaza la dosarul societatii. Acest lucru presupune ca salariatul sa mentioneze pe exemplarul ce ramane la angajator ”Am primit un exemplar in original”, sa dateze si sa semneze de primire.

Actele aditionale si deciziile de modificare a contractului individual de munca se transmit in REGES ”cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare”, deci in termen de maximum 19 zile lucratoare (Art. 4, alin. 2 din HG 500 / 2011).

Pentru necompletarea elementelor contractului individual de munca si netransmiterea in termen a registrului, conform Art. 9, alin. 1, lit. b) si c) din HG 500 / 2011 constituie contraventie si conform Art. 9, alin. 2, lit. b) din HG 500 / 2011 se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 8.000 lei.